Stelian Dolha îl atacă pe Radu Moldovan pentru chestiunea VITALIA și cere justificări pentru modul în care Agenția de Dezvoltare Intercomunitară (al cărui președinte este Radu Moldovan) a gestionat contractul de colectare a deșeurilor.
Deputatul se declară nemulțumit de gestiunea depozitului de la Tărpiu, dar în special de contractele încheiate de A.D.I Deșeuri, care permit companiei să își ia jucăriile și să plece, fără a plăti penalizări. Până la contractarea unui nou operator (licitație, contestații etc) există riscul ca județul să se confrunte cu o situație delicată și deșeurile să NU poată fi colectate vreme îndelungată.
Plătește totuși cineva pentru contractul dezastruos cu Vitalia?
„Vitalia s-a plictisit de colectarea deșeurilor în Bistrița-Năsăud după doi ani de la semnarea contractului prezentat de președintele Radu Moldovan, drept ,,vestea bună spre foarte bună”. Ar fi trebuit să asigure serviciile de colectare pentru județ pentru 8 ani. Exact la tarifele acelea cu care se lăuda președintele Consiliului Județean, de jumătate față de valoarea estimată cu care i-au bătut pe toți competitorii.
Minunea celui mai cumsecade tarif n-a ținut nici un an. Apoi au venit, au cerut, au amenințat că pleacă și au primit dublarea tarifelor. După o scenetă în care președintele județului și al PSD a mimat că nu vrea, dar n-a avut ce face: l-au forțat proprii consilieri județeni. Nu le-a ajuns. După ale câteva luni au mai cerut o majorare.
Putem presupune că a fost un contract așa de subțire făcut, încât în lipsa unor garanții contractuale în caz de reziliere Vitalia își permite acum să plece fluierând, după 90 de zile, lăsând baltă colectarea deșeurilor și un județ întreg să se descurce cum poate. Nu însă și gestiunea depozitului din Tărpiu, cel pe care l-a administrat atât de bine încât își va depăși capacitatea cu mai mult mai repede decât a fost prognozat și în condiții de securitate dubioase, care rămâne în portofoliul lor.
Ar fi trebuit să plătească penalități consistente, cu multe zerouri pe măsura neseriozității, așa cum prevăd de regulă contractele cu asemenea miză. Nu și acest contract. Reluarea procedurilor unei noi licitații plus cele câteva luni până la un an cât pot dura doar contestațiile pot împinge mult și bine perioada cât acest județ s-ar putea sufoca în gunoaie. În plus procesul de reziliere a contractului, care se întinde pe zeci de luni are toate șansele să blocheze încheierea unui alt contract.
Plătește cineva pentru asta? Răspunde cineva? Probabil vreun Acar Păun. Și sigur de plătit vom plăti noi toți . Pentru că sub presiunea mormanelor de gunoaie neridicate prețul cerut de noii veniți va fi pe măsură.”
„Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a Deseurilor Municipale in Judetul Bistrita-Nasaud” este persoana juridica de drept privat, cu statut de utilitate publica. Din A.D.I Deșeuri face parte Consiliul Județean împreună cu cele 62 de primării de pe raza județului.
Rolul ADI Deseuri Bistrita Nasaud în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Bistrita Nasaud” este înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de colectare, transportul, tratarea și depozitarea deșeurilor municipale pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.
Buna remarca si trebuie sa recunoastem ca nu mai exista demult opozitie in judet