Polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări într-un dosar penal de înșelăciune și încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care o femeie a fost indusă în eroare prin schema ”ședința foto”.
”La data de 23 noiembrie, în urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au întocmit un dosar penal de înșelăciune în cadrul căruia efectuează cercetări pentru clarificarea cauzei. Vizate sunt două persoane, o tânără de 28 de ani, din Brașov și o alta de 33 de ani, din Focșani, angajate ale unei societăți cu sediul în București, punct de lucru în Bistrița și domeniu de activitate publicitar. Cele două ar fi indus în eroare o femeie de 54 de ani, din Bistrița, pe care ar fi determinat-o să achite suma de 810 lei, din care 100 de lei – o taxă de înscriere și 710 lei prima rată din contract, cu promisiunea că, în urma unor ședințe foto în care va promova anumite articole și produse de înfrumusețare va primi suma de 400 euro. În momentul în care a citit însă contractul, a constatat faptul că, în conformitate cu acesta, are de achitat suma de 400 de euro și că îi vor fi promovate unele fotografii pe un site. Femeia și-a manifestat dorința de a rezilia contractul, însă a fost refuzată”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele.
Oamenii legii îi sfătuiesc pe cetățeni să citească cu atenție contractele pe care le semnează, mai ales când acestea implică achitarea unor sume de bani.
Cand nu ai de lucru sa strangi jupcii sau sa inchizi gainile la culcare, te muti la oras si cauti sedinte de SUTTING (pe americaneste ) doresti sa iti expui frumusetile, Toate astea te pot costa. Prostia, infatuarea si lipsa neuronilor te costa cat ai zice peste. Totusi e de ras cand citesti din astea si chiar si in izolare romanul se lasa prostit nu numai de politicieni ci de sedinta de SUTTING. NO !