Un tânăr din Monariu s-a ales cu amendă de 2.500 de lei pentu că a fost depistat de polițiști în afara locuinței după ora 23:00. În plus, acesta conducea un autoturism deși avea permisul suspendat, motiv pentru care s-a ales și cu dosar penal.
”În noaptea de 8/9 decembrie, în urma acţiunilor de monitorizarea a traficului rutier, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au întocmit un dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis. Bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 30 de ani, din Monariu, depistat la volanul unui autoturism, pe DJ172, pe raza localităţii de domiciliu, deşi avea dreptul de a conduce suspendat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectroatului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Tânărul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 2500 de lei, întrucât nu a respectat nici restricțiile privind interzicerea circulației în afara locuinței după ora 23:00.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.