Dosar penal pentru un bărbat care a prezentat Poliției un permis de conducere despre care există suspiciuni că ar fi fals

Un bărbat din Tiha Bârgăului, care a prezentat Poliției un permis de conducere despre care există suspiciuni că ar fi fals, s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 2 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pe strada General Grigore Bălan din municipiul Bistrița, un autoturism. La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din Tiha Bârgăului, care a prezentat polițiștilor un document despre care pretindea că este permis de conducere eliberat de autoritățile din Irlanda. În urma verificării documentului, polițiștii au constatat că nu prezintă elementele de siguranță ale unui document valabil și l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul folosit avea inspecția tehnică periodică expirată și înmatricularea suspendată din luna noiembrie 2022 și nu avea încheiat un contract de răspundere civilă obligatorie. În consecință, polițiștii au dispus sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în cuantum de 3.175 de lei pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto”, se arată în buletinul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând documentarea întregii activități infracționale.

error: Content is protected !!