Un bărbat de 39 de ani din Spermezeu, diagnosticat cu COVID-19, s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce poliţiştii nu l-au găsit la adresa unde a declarat că va sta în izolare.
”În seara de 15 septembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat în flagrant, un bărbat de 39 de ani, din Spermezeu care a părăsit adresa de domiciliu, deși era plasat în izolare din data de 11 septembrie. Bărbatul a fost confirmat pozitiv cu Sars-Cov-2 și nu a respectat măsurile impuse, fiind depistat în apropierea pieței din localitatea de domiciliu”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și au informat Direcția de Sănătate Publică, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, la data de 16 septembrie, un număr de 543 de persoane se află în izolare la domiciliu, în urma infectării cu SARS-CoV-2, iar alte 930 de persoane au fost plasate în carantină. De asemenea, în spitalele din Bistriţa şi Năsăud sunt tratate 143 de cazuri de COVID-19.