Un tânăr de 24 de ani din Archiud s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 10 martie, tânărul ar fi condus un autoturism prin localitatea Archiud pe Drumul Județean 162, unde a părăsit la un moment dat partea carosabilă. În urma verificărilor cu privire la șofer a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,77mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Oamenii legii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și continuă cercetările în acest caz.
ACTUALIZARE
În urma probatoriului administrat de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit pe numele tânărului de 24 de ani din Archiud, polițiștii au dispus măsura reținerii șoferului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Tânărul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsurii preventiv.