Poliţiştii din Prundu Bârgăului s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Cercetările vin după ce un angajat al unui club din localitate a fost depistat pozitiv, în condițiile în care clubul și-ar fi continuat activitatea deși acest lucru este interzis.
”La data de 3 octombrie, în urma unor verificări efectuate de către poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și răspândire a virusului SARS -CoV-2, s-a constatat că un club de pe raza comunei Prundu Bârgăului și-a continuat activitatea deși acest lucru este interzis, conform prevederilor H.G. nr. 782/2020. Ulterior, la data de 7 octonbrie, un angajat al persoanei juridice, a fost diagnosticat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii reamintesc cetățenilor că, în conformitate cu prevederile legale din Legea nr. 55/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci”.
”Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneți la riscuri. Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii”, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.