Dosare penale pentru conducere fără permis sau sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise

La sfârșitul săptămânii trecute, patru persoane s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinse de polițiști în timp ce încălcau legislația rutieră. Două dintre cele patru persoane au fost prinse în timp ce conduceau mașini deși nu aveau acest drept, o altă persoană a fost depistată în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența alcoolului, iar cea de-a patra persoană s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini deși se afla sub influența substanțelor interzise.

Astfel, cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului s-a ales o femeie de 34 de ani din Bistrița.

La data de 19 mai, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Bistrița. La volan a fost identificată o femeie de 34 de ani din Bistrița. Întrucât emana halenă alcoolică, femeia a fost testată cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferița a fost condusa la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Biroului Rutier au înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Tot cu dosar penal s-a ales și un bărbat de 39 de ani din județul Vaslui.

”În noaptea de 18 spre 19 mai, în jurul orei 03.20, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 39 de ani din Vaslui care conducea un autoturism, deși nu avea acest drept. Autoturismul condus de acesta era înmatriculat în Norvegia și a fost oprit pentru verificări pe Drumul Național 17, în localitatea Susenii Bârgăului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice de pe teritoriul României. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal”, a mai transmis Poliția.

Totodată, s-a ales cu dosar penal și un tânăr de 24 de ani din Coșbuc.

La data de 17 mai, în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii din Năsăud au depistat și oprit în trafic, pentru verificări, un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17C, prin Năsăud. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Coșbuc, iar în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri năsăudeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în buletinul Poliției.

Un alt dosar penal a fost întocmit pe numele unui bărat din localitatea Sita.

”La data de 19 mai, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control, în localitatea Spermezeu, un tractor. La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat de 64 de ani din Sita. Verificările polițiștilor au indicat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, deși bărbatul emana halenă alcoolică, nu s-a reușit testarea acestuia cu aparatul alcooltest, fiind ulterior condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai precizează oamenii legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!