Două centre moderne de colectare a deșeurilor vor fi amenajate în Bistrița, spune primarul Ioan Turc.
”Urmează în câteva zile să semnăm contractele de amenajare a două centre de colectare cu aport voluntar. Când spun câteva zile, mă refer la săptămâna viitoare. Ce înseamnă aceste centre? Amenajarea unor platforme cu toate dotările specifice, unde oamenii pot să își ducă lucrurile de care nu mai au nevoie. Mobilă, televizoare, tot ceea ce nu le mai este de folos”, a spus primarul Ioan Turc.
Unul dintre centre va fi amenajat pe Valea Boilor, lângă stația de transfer a deșeurilor, iar altul în Sărata, lângă Parcul Industrial. Fiecare astfel de centru va avea 2.400 de metri pătrați.
Potrivit Primăriei Bistrița, scopul principal al celor două centre este de a reduce, până la eliminare, depozitările ilegale de deșeuri, dar și de a se îmbunătăți ratele de colectare selectivă a deșeurilor provenite din gospodăriile cetățenilor, reducându-se impactul negativ asupra mediului.
Valoarea estimată a proiectului ”Înființarea a două centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Bistrița” este de circa 7,6 milioane lei fără TVA.