Două mașini s-au ciocnit între localitățile Ilva Mică și Strâmba

Un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule s-a produs vineri pe drumul județean care leagă localitățile Ilva Mică și Strâmba, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă.

În accident sunt implicate două victime, ambele conștiente și cooperante”, a transmis ISU.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

O victimă prezenta politraumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.

”Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 172C, între Ilva Mica și Strâmba. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie, de 26 de ani, din Poiana Ilvei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 50 de ani, din Ilva Mică. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de tânăra de 26 de ani, o femeie de 50 de ani, din Poiana Ilvei a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a celor două șoferițe a indicat rezultate negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, în cadrul unui dosar penal”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!