Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs la intersecția DN 17 cu DJ 151

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce au fost implicate într-un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, la intersecție cu Drumul Județean 151, între Șintereag și Șieu Sfântu, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier Beclean.

”Polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Vorna, județul Botoșani, care se deplasa pe direcția Beclean înspre Bistrița, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe aceeași direcție, condus de un bărbat de 67 de ani din Jibou, județul Sălaj. În urma accidentului, șoferul de 54 de ani și un pasager de 76 de ani din același autoturism au fost răniți”, a transmis Poliția.

Cele două victime ale accidentului rutier au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!