Sâmbătă dimineața, la intersecția Drumului Național 17C cu Drumul Național 17D, în zona localității Salva, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
”Impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Năsăud și un alt autoturism care era condus de un tânăr de 28 de ani, din Borșa, județul Maramureș. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto din Maramureș și unei pasagere din autoturismul condus de acesta”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Ambele victime au fost transportate la spital.
”Echipajul de prim ajutor SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud vor evacua către spital doua victime rezultate în urma accidentului. Acestea sunt conștiente și cooperante, nu prezintă leziuni care sa le pună viața în pericol”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto din Năsăud și de 0, 03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto din Maramureș.
Cercetările sunt continuate de Poliția Orașului Năsăud în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor care au loc evenimentul.