Două persoane care au înșelat o vânzătoare a unei cofetării din Bistrița au fost reținute de oamenii legii pentru 24 de ore.
”Polițiștii bistrițeni au fost sesizați de către vânzătoarea unei cofetării din municipiul Bistrița despre faptul că ar fi fost înșelată de două persoane. La scurt timp de la sesizare, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și depistat două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, de 39 de ani, din Galați și o minoră, de 16 ani, din Brăila” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cei doi, sub pretextul că nu mai doresc să achiziţioneze nişte băuturi anterior achitate, au înapoiat doar 300 de lei din restul cuvenit unei bancnote de 500 de lei.
Faţă de cele persoane, polițiștii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.