FOTO: Două persoane implicate într-un accident produs la Livezile

Două persoane au fost implicate, marți dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Livezile, una dintre acestea fiind rănită și transportată la spital, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La locului accidentului au fost direcționați pompierii militari de la Detașamentul Bistrița cu mai multe echipaje de intervenție.

Pompierii au găsit două victime, conștiente, cooperare. Una dintre victime, bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost blocată în autoturism. În cel mai scurt timp, victima a fost extrasă și predată echipajului medical de la fața locului, care o va transporta la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale. Cealaltă victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident semnalat în localitatea Livezile, pe Drumul Național 17. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că o autotutilitară ce se deplasa pe direcția Suceava către Bistrița, condusă de un bărbat de 47 de ani din Beclean a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 47 de ani din Satu Mare, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, șoferul din Beclean a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Cei doi șoferi au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal instrumentat de către polițiștii Serviciului Rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!