Primăria orașului Beclean a depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest două proiecte ”extrem de importante” pentru infrastructura educațională.
”Este vorba despre proiectul de modernizare al Grădiniței „Albă ca Zăpada” în valoare de 1,5 milioane de euro și cel de reabilitare totală a Școlii Generale „Grigore Silași” în valoare de 1,8 milioane de euro. Aceste două unități de învățământ aveau nevoie de o schimbare în bine și, din ce am văzut în proiectele gândite de specialiști, la final vor arăta impecabil, demne de standarde europene” a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Ca o noutate, noua clădire a Școlii Generale ”Grigore Silași” va fi dotată cu un lift destinat mai ales persoanelor cu dizabilități, fiind prima școală din Beclean care va oferi această facilitate.
Ambele proiecte au o valoare de peste 3 milioane de euro, iar administrația din Beclean are mari speranțe că va primi finanțare pentru implementarea lor.