După-amiază plină pentru echipajele de intervenție în caz de urgență din Bistrița-Năsăud.
Doi bărbați au ajuns la spitalul din Beclean, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Acesta s-a produs pe raza localității Șintereag. Șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La locul accidentului au intervenit două echipaje, unul de prim ajutor SMURD și unul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.
”Echipajele medicale au găsit la faţa locului două victime (bărbaţi), afirmativ conştiente, vor fi transportate la Centrul de Primiri Urgențe din Beclean pentru mai multe investigaţii medicale de specialitate” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
De asemenea, un alt eveniment rutier s-a petrecut și pe raza localității Cormaia. Aici, un copil de 5 ani a fost lovit de o mașină. ”Copilul din accident momentan este conștient, dar cu comoție cerebrală, cu traumatism cranian , escoriații la nivelul toracelui și membrelor, va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrita pentru investigații suplimentare de specialitate” a mai completat Marius Rus.
ACTUALIZARE
”Pe DN 17, în localitatea Șintereag, o femeie de 47 de ani, din județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția de mers Bistrița-Cluj, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul directiei de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat. În urma accidentului șoferița și un pasager, de 91 de ani, au fost răniți. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
”În Cormaia, un tânăr, de 27 de ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat un băiețel de 5 ani care a traversat strada în fugă, prin loc nepermis. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a mai completat Crina Sîrb.