Spitalul Județean de Urgență Bistrița face în continuare demersuri prin care încearcă să reducă posibilitatea apariției unor infecții intraspitalicești. După ce a anunțat că lenjeria din spital va fi de unică folosință, managerul unității medicale, Gabriel Lazany, intenționează să doteze spitalul cu dozatoare automate pentru dezinfectarea mâinilor, mai ales în contextul în care peste 90 la sută din aceste infecții se transmit prin nespălarea mâinilor.
”Nu suntem un spital perfect, suntem un spital bun și tindem să ajungem unul foarte bun. Acum vorbim de tot felul de stafilococi. Peste 90 la sută dintre aceștia se transmit prin nespălarea mâinilor. Deci avem o populație needucată. Și când spun acest lucru mă refer la pacienți, la personalul nostru, aparținători. Din acest considerent, în maxim trei, în tot spitalul, în fiecare salon, pe fiecare hol și în fiecare spațiu public, vor fi amplasate dozatoare cu dezinfectant pe care lumea va trebui să se obișnuiască să le utilizeze. Spitalul nu este un mediu steril, ci unul infecțios, pentru că orice persoană care are o anumită problemă vine la spital. Deci în momentul în care a intrat ăn spital, acesta este infectat” a declarat Gabriel Lazany.
În momentul de față astfel de dozatoare sunt deja amplasate la parterul unității medicale, în zona care a fost reabilitată recent.
”Este pornită procedura de achiziție publică pentru 600 de astfel de dozatoare automate care vor fi montate în fiecare salon, pe fiecare hol și aici mă refer la toate secțiile spitalului” a mai declarat Lazany.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița spune că a pus o condiție furnizorului de dezinfectanți, aceea de a asigura gratuit aceste dozatoare automate, astfel că unitatea medicală are speranțe că nu va plăti în plus pentru achiziția lor.