Incidența cazurilor de COVID-19 se află de un trend descendent în județul Bistrița-Năsăud, numărul cazurilor de infecție cu virusul SARS-CoV-2 fiind în scădere, potrivit datelor prezentate miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural, de directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Anca Andrițoiu.
”Incidența cazurilor de COVID-19 merge pe un trend descendent. Astăzi ne aflăm la o incidență de 4,93 la mia de locuitori. Mai avem doar 5 localități cu incidență peste 7 la mie, respectiv Petru Rareș, Ciceu Mihăiești, municipiul Bistrița, Silivașu de Câmpie și Uriu. În prezent, în spital sunt internate 55 de persoane. Mai avem 232 de persoane în izolare la domiciliu și alte 255 de persoane carantinate la domiciliu”, a spus dr. Anca Andrițoiu.
În ceea ce privește asigurarea accesului la servicii medicale a pacienților diagnosticați cu COVID-19, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a completat că până acum un număr de 128 de pacienți au beneficiat de evaluare în cele trei centre amenajate în Bistrița, Năsăud și Beclean.
”În centrele de evaluare s-au prezentat până acum 128 de persoane, 82 la centrul din Bistrița, 15 la Năsăud și restul al Beclean. Nu sunt foarte multe cazuri prezentate în aceste centre pentru că aici se ajunge după anumite criterii. Trebuie să fie persoane care au risc major, respectiv boli cronice, să fie în primele 5 zile de la debutul bolii. O altă explicație a acestui număr mic de prezentări la centrele de evaluare este aceea că a scăzut foarte mult numărul de cazuri, iar cele care sunt acum sunt asimptomatice, acestea nefiind eligibile pentru evaluare”, a mai completat directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Referitor la campania de vaccinare, dr. Anca Andrițoiu a afirmat că aceasta stagnează, numărul persoanelor care se prezintă la centre fiind redus. Din acest motiv, mai multe centre de evaluare au fost reorganizate.
”Vaccinarea e un punct care ne doare puțin pentru că a încetinit foarte mult. Din cauza aceasta a trebuit să reorganizăm centrele de vaccinare. În concluzie, au rămas următoarele centre: la Bistrița a rămas centrul de la SVSU și cel de pe strada Petre Ispirescu pentru persoanele adulte, iar centrul din Policlinica Bistrița a fost transformat într-un centru pentru copii cu vârste între 5 și 18 ani. În rest, unul din centrele din Beclean a fost închis și acum mai funcționează doar unul. La Năsăud avem în continuare centru. La fel și la Maieru, dar aici programul a fost modificat pentru că nu se justifica să aibă un program mai lung. Centrele de la Prundu Bârgăului și de la Teaca vor fi închise începând cu data de 1 martie”, a mai explicat sursa citată.
Acoperirea vaccinală la nivelul județului este de aproape 39% la populația generală, iar la populația eligibilă este de 45%.