Județul Bistrița-Năsăud se află pe locul 3 la nivel național în ceea ce privește incidența cazurilor de COVID-19, în ultima perioadă înregistrându-se o creștere a numărului de noi cazuri confirmate, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu.
”Nu stăm foarte bine cu incidența. Din păcate, suntem pe locul 3 în țară ca și incidență și am constatat că acest lucru se datorează numărului mare de persoane care au venit în concedii din străinătate. Am făcut un bilanț pe ultima lună și am constatat că au fost 264 de cazuri noi și 90 la sută dintre persoanele infectate în această perioadă sunt nevaccinate. Așa cum se știe, această nouă tulpină Delta afectează mai mult persoanele tinere și copiii. Din aceste 264 de persoane confirmate, 28 au fost copii, chiar și bebeluși. Sigur, nu au făcut forme grave, doar sugarii au fost internați în spital, dar totuși au fost afectați copiii. De aceea, pe secția COVID-19 de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița există și paturi destinate copiilor, în cazul în care va fi nevoie de internarea lor”, a declarat dr. Anca Andrițoiu într-o ședință a Colegiului Prefectural.
Șefa DSP Bistrița-Năsăud a completat că, în urma analizei cazurilor noi, s-a mai constatat că localitățile care au incidență mare a cazurilor de COVID-19 sunt cele cu o acoperire vaccinală medie.
”Multe dintre ele au în jur de 13%. Nu e în regulă și va trebui să insistăm pe lucrul acesta”, a completat sursa citată.
La data de 24 august, incidența cazurilor de COVID-19 în județ era de 0,4 la mia de locuitori.
În ceea ce privește campania de vaccinare, Dr. Anca Andrițoiu a adăugat că la nivelul județului se înregistrează o încetinire a procesului.
”Vaccinarea a încetinit motoarele, dar suntem totuși la o medie în jur de 200 – 300 de vaccinări/zi în timpul săptămânii. Cea mai mare parte a procesului de vaccinare s-a mutat la medicii de familie. Avem încă doi medici de familie în mediul rural care au intrat în campania de vaccinare. În acest moment, medicii de familie sunt cei care vaccinează cel mai bine. Încercăm să mai mobilizăm și alte structuri”, a spus directorul DSP Bistrița-Năsăud.
În Bistrița-Năsăud, până la data de 24 august, au fost administrate 118.749 de doze de vaccin împotriva COVID-19, numărul total de persoane vaccinate cu cel puțin o doză fiind de 67.040, iar cel al persoanelor vaccinate complet de 65.638.
Un număr de 44 de medici de familie vaccinează în cadrul cabinetelor, 19 dintre aceștia fiind în mediul urban (2.358 persoane vaccinate) și 25 în mediul rural (5.116 persoane vaccinate).