Drepturile de protecție socială se mențin în continuare pentru pensionarii care beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor

Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă în baza căreia pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate şi ajutor pentru încălzire vor beneficia în continuare de aceste măsuri.

Prin acest act normativ se ajustează pragurile până la care pensionarii beneficiază de aceste forme de sprijin, în contextul majorării pensiilor de la data de 1 septembrie.

Pensionarii care, prin aplicarea noii legi a pensiilor, au pensii mai mari de la 1 septembrie 2024 vor beneficia în continuare de drepturile de protecție socială, acordate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pe care le aveau și până acum. Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de Urgență, ca majorarea rezultată în urma procesului de recalculare a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie. Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1830 lei la 2020 lei, precum și modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde. Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei”, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Majorările propuse iau în calcul rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, respectiv 10,4%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!