Drumul care face legătura între municipiul Bistrița și localitatea Tărpiu intră în modernizare! Luni, la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor, investiția ridicându-se la suma de circa 4,5 milioane euro.
”Avem o nouă veste bună pentru locuitorii municipiului Bistrița și pentru cei care vor folosi tronsonul de drum județean dintre Bistrița și Tărpiu. În urma procedurilor de achiziție publică, astăzi se semnează contractul de execuție pe acest tronson de drum. În urma licitației, câștigătoare este asocierea dintre MIS GRUP SRL – lider asociere cu SC FAR FOUNDATION SRL, SC DRUMSERV SA și SC DRUMURI BIHOR SA- asociați, care execută lucrările de construcții și SC STARCOM EXIM SRL- asociat care execută serviciile de proiectare. Valoarea totală a lucrărilor este de 21.892.788 lei, circa 4,5 milioane de euro. Sursa de finanțare este prin Programul Operațional Regional, exercițiul financiar 2014-2020”, a declarat președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Lungimea tronsonului de drum care va fi modernizat este de circa 7 km și face parte din DJ 173B.
Starea actuală a drumului este necorespunzătoare desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier, întrucât sistemul rutier este parţial pietruit și parţial din pământ şi se află într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că în zonă nu există un sistem de scurgere a apelor pluviale. În plus, nu este asigurată lăţimea standard a părţii carosabile, are curbe neamenajate, care în unele zone sunt chiar fără vizibilitate.
”Este un drum foarte important, care va scurta legătura comunităților din zona Nimigea, legăptura cu Bistrița. De asemenea, știm că cel mai mare producător de deșeuri este municipiul Bistrița, iar transportul deșeurilor la depozitul de la Tărpiu va fi mai facil după modernizarea acestui tronson de drum”, a mai adăugat Emil Radu Moldovan.
Potrivit acestuia, durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, din care trei luni pentru etapa de proiectare, două luni pentru etapa administrativă de obținere a avizelor în vederea eliberării autorizațiilor și 19 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor. Garanția lucrărilor este de 10 ani.