După ce a fost demis din funcția de subprefect, Ciprian Ceclan (PSD) a ales să rămână la Stat! S-a transferat din Primărie și acum e BUGETAR de LUX sub coordonarea lui Radu Moldovan!

Ciprian Ceclan a fost ales consilier județean pe listele PSD și ulterior a fost numit subprefect, în Guvernările PSD. În decembrie 2019, Ciprian Ceclan și Ovidiu Frenț (fostul prefect) au fost destituiți și au susținut o conferință de presă în care anunțau la unison că intră-n concediu, urmând ca la începutul anului să se hotărască asupra carierei.

Ciprian Ceclan a mers pe-o schemă clasică: s-a transferat de la Primărie, la Consiliul Județean!

În anul 2017, Ciprian Ceclan a fost angajat ca funcționar public la Primăria Bistrița, procedură obligatorie pentru a putea fi numit subprefect . Ceclan a fost consilier superior în Primăria Bistrița, Serviciul de Achiziții Publice și a lucrat doar două luni, în perioada mai 2017-iulie 2017, după care a fost numit subprefect!

În timpul mandatului de subprefect, locul de muncă de la Primăria Bistrița i-a fost păstrat, doar că Ceclan a ales să se transfere în subordinea lui Radu Moldovan și acum e inspector principal la Consiliul Județean.

Fostul prefect, Ovidiu Frenț e bugetar la Prefectură!

Ovidiu Frenț și-a păstrat funcția inițială (pentru care a susținut examen) și momentan este șef serviciu Afaceri Europene, Dezvoltare Economică și Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate, în subordinea lui Stelian Dolha.

stelian dolha frent

 

Ca subprefect, Ciprian Ceclan a câștigat aproximativ 10.000 de lei/lună.

Din postura de consilier superior la Consiliul Județean, Ciprian Ceclan va încasa un salariu de bază de aprox. 7.500 de lei, la care se adaugă sporurile de vechime, norma de hrană, vouchere de vacanță.

De asemenea, conform Legii 153/2017, „Personalul nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect și se acordă numai dacă cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene.”

Deocamdată, la nivelul Consiliului Județean, doar președitele și vicepreședinții au primit un spor de 25% la salariul de bază, pentru implicarea în derularea de proiecte europene.

PSD-iștii au ales să muncească FIX acolo unde se simt mai folositori: la Stat!

PSD-iștii destituiți au ales să-și păstreze locuri de muncă bine-plătite în instituțiile publice și de fiecare dată argumentează că văd administrația ca fiind… o adevărată provocare. Aceștia beneficiază de salarii și avantaje privind stabilitatea funcției, iar în plus de asta sunt la dispoziția partidului pentru care prestează…

Citiți și:

 

VIDEO: Ovidiu Frenț și-a rezervat serviciu la Stat și e-n subordinea lui Dolha! Fostul prefect s-a fofilat la plecare, când a fost întrebat de job la Stat sau la privat! Zicea c-ar fi păcat să se piardă „experiența acumulată în administrație!”

 

error: Content is protected !!