Echipa de medici de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița s-a mărit

 

 

Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Bistrița s-a mărit începând cu luna august, asta după ce încă doi medici au ales să își desfășoare activitatea în cea mai mare unitate medicală din județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit managerului Gabriel Lazany, cei doi medici nou-veniți vor completa echipele secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă și Cardiologie.

”Din luna august, secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă și Cardiologie și-au extins echipa medicală cu doi tineri medici specialiști care vor sta la dispoziția pacienților noștri: dr. Eleonora Eniko POPA – medic specialist ATI și dr. Marius Nicolae ORZAN – medic specialist cardiologie. Le dorim succes în activitate!”, a anunțat managerul Gabriel Lazany. 

În ultimii ani, echipa medicală de la SJU Bistrița a fost completată cu cel puțin 50 de cadre medicale, numărul total al medicilor care își desfășoară activitatea la spitalul din Bistrița este de circa 170.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!