În anul 2006 judeţul Bistriţa-Năsăud a încheiat cu districtul Kyffhäuser, landul Turingia, Republica Federală Germania un acord de cooperare ce consfinţea interesul părţilor de a întări şi continua sistematic drumul colaborării între cele două unităţi administrativ-teritoriale început în anul 2004. Între domeniile de colaborare vizate figurau şi cel educaţional şi social.
În baza acestui acord, începând cu anul 2008 s-au derulat în fiecare an şi fără întrerupere, schimburi între tineri români şi germani din cele două unităţi administrativ-teritoriale, cheltuielile cu aceste schimburi fiind preluate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Partenerii germani din districtul Kyffhäuser și-au manifestat intenția de a continua şi în anul 2018 schimburile între tineri de vârstă şcolară din cele două unităţi administrativ-teritoriale partenere, astfel că, administrația județeană va trebui să asigure cheltuielile necesare.
Anul acesta este planificată primirea unui grup de 15 tineri din districtul partener Kyffhäuser, coordonați de Matthias Kopka, responsabil cu activitatea de tineret din districtul partener german.
Cheltuielile necesare pentru realizarea programului de schimburi din acest an sunt estimate la 17.800 lei, ele referindu-se la cheltuieli de transport, masă, cazare şi cheltuieli diverse. Suma totală va fi distribuită astfel:
– Cheltuieli de cazare în cămine pentru tineri – 8.000 Ron;
– Cheltuieli de servire a mesei elevi – 5.300 Ron;
– Cheltuieli de transport (excursii elevi) – 3.000 Ron;
– Cheltuieli de servire a mesei pe perioada excursiilor – 1.200 Ron;
– Bilete de intrare grup, alte taxe grup – 300 Ron.
Cazarea și masa poate fi asigurată de Şcoala Profesională Specială „Sfânta Maria” Bistriţa. Sumele achitate de Şcoala Profesională Specială „Sfânta Maria” Bistriţa pentru cazarea la pensiuni și mesele servite în timpul excursiilor organizate, precum și eventualele taxe de vizitare a unor obiective turistice vor fi decontate în baza documentelor justificative prezentate Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
În perioada 01.07.2017 – 13.07.2017 un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Special ”Sfânta Maria” din Bistrița au participat la tabăra de tineret de la Allmenhausen, din districtul partener Kyffhauser, landul Thuringen, Republica Federală Germania.