Elevii din mai multe școli din mediul rural nu și-au primit integral bursele aferente anului şcolar trecut

Mai multe unități de învățământ din mediul rural al județului Bistrița-Năsăud sunt restante la plata burselor elevilor aferente anului şcolar 2020-2021, potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bistrița-Năsăud, Aurelia Dan.

Într-o ședință cu directorii școlilor din județ, conducerea IȘJ Bistrița-Năsăud a precizat că nouă unități de învățământ se află în această situație.

Vă aduc aminte că unitățile de învățământ efectuează plata burselor și constat că sunt încă școli care nu au efectuat plata burselor integral pe anul școlar 2020 – 2021. (…) Dacă un cadru didactic sau un director nu își ia salariul, atunci e tragedie, dar dacă un elev nu își primește bursa nu se întâmplă nimic. Copiii pot să aștepte? Budești, Chiochiș, Chiuza, Galații Bistriței, Leșu, Corvinești, Milaș, Vița, Reteag nu ați efectuat încă plățile integral pe anul școlar 2020-2021 și mă refer aici la plata burselor”, a spus Aurelia Dan într-o ședință cu directorii unităților de învățământ din Bistrița-Năsăud.

Inspectorul școlar general a cerut directorilor acestor unități școlare să explice din ce cauză bursele elevilor nu au fost plătite integral.

Vă rog să identificați cauzele și să ne oferiți o notă explicativă. Noi vă credem pe cuvânt că ați greșit și dumneavoastră trebuie să vă asumați și să ne spuneți de ce”, a mai completat sursa citată.

În aceeași ședință, conducerea IȘJ Bistrița-Năsăud a atras atenția directorilor de școli că peste 50 la sută dintre acestea au depășit bugetul standard.

”Pentru că vorbim despre capitolul restricții bugetare, nu vă ascund faptul că peste 50 dintre unitățile de învățământ sunteți demult și cu mult peste bugetul efectiv general din costul standard și știți acest lucru. Dacă știți, atunci chiar vă rugăm să faceți tot posibilul ca măcar în perioada următoare să nu mai angajați sau să nu vă mai angajați la alte cheltuieli suplimentare. (…) Vă recomand să regândiți soluțiile la nivelul unităților de învățământ”, a mai spus Aurelia Dan.

One comment

  1. Așa este d-na inspector ! Copii și nevoile lor nu prea contează,ei pot să aștepte.In plus și școala specială Lacrima merge pe același principiu , suntem în luna noiembrie și încă nu s-au primit banii pentru hrană pentru luna septembrie.De ce? Legea spune că se primesc lunar până în data de 10 pentru luna anterioara. De burse nici nu vorbim! Deci copii care oricum au nevoi speciale, să aștepte!!! Chiar așa, dacă directorii nu și ar fi luat salariul din septembrie,oare cum era?!

error: Content is protected !!