Elevii din întreaga țară încep luni cursurile anului școlar 2025 – 2026, care se va întinde pe durata a 36 de săptămâni, până în 19 iunie 2026.
La debutul noului an școlar, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a transmis un mesaj elevilor, cadrelor didactice și părinților.
”Începutul noului an școlar aduce, de fiecare dată, emoție și speranță. Este momentul în care deschidem împreună un nou drum al cunoașterii, al dezvoltării și al colaborării.
Dragi elevi, această zi vă este dedicată vouă. Vă îndemn să priviți școala cu încredere și curiozitate. Munca, perseverența și dorința de a învăța vă vor defini viitorul.
Stimați profesori, aveți o misiune deopotrivă frumoasă și dificilă. Sunteți cei care aprind scânteia cunoașterii, cei care inspirați și formați caractere. Să nu lăsați contextul actual să umbrească bucuria primei zile de școală. Vă mulțumesc pentru dăruire și vă asigur de tot sprijinul meu.
Dragi părinți, rolul dumneavoastră este esențial. Vă invit să fiți în continuare parteneri activi în educația copiilor. Sprijinul, încurajarea și încrederea dumneavoastră constituie cheia succesului lor.
Vă doresc tuturor un an școlar excelent!”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Vasile Șteopoaie.
Structura anului școlar 2025-2026
Cursurile încep pe 8 septembrie 2025 și se încheie pe 19 iunie 2026. Elevii vor participa la ore timp de 36 de săptămâni, cu excepții în privința elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv a XIII-a.
Anul școlar 2025-2026 este structurat în cinci module de cursuri, după cum urmează:
• Modulul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025;
• Modulul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025;
• Modulul 3: 8 ianuarie – 6, 13 sau 20 februarie 2026 (decis de inspectoratele școlare);
• Modulul 4: 16 sau 23 februarie – 3 aprilie 2026 (se stabilește local);
• Modulul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026.
Calendarul vacanțelor din anul școlar 2025-2026
• Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025;
• Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026;
• Vacanța mobilă: 9 februarie – 1 martie 2026 (datele diferă în funcție de județ); 9 – 15 februarie pentru județul Bistrița-Năsăud;
• Vacanța de primăvară: 4 – 14 aprilie 2026;
• Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026.
În ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației – și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul național ‘Școala altfel’ și Programul ‘Săptămâna verde’ se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025-3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Debut de an școlar cu nemulțumiri în rândul sindicatelor din Educație
Noul an școlar debutează cu o serie de nemulțumiri ale sindicatelor din învățământ legate de reformele ce vizează sistemul: de la majorarea normei didactice și creșterea numărului de ore la catedră pentru directori și inspectori, până la comasarea unităților școlare.
În acest context, în plan local, unii profesori au ales să nu ia parte la festivitățile de deschidere, în timp ce alții au declarat că nu doresc să recurgă la această formă de protest.
La nivel național, sindicatele din Educație organizează luni, în prima zi de școală, în București, un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
”Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim”, au afirmat sindicaliștii.
Sindicatele susțin că ”noua legislație, adoptată fără o consultare reală și fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme”.
”Creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă și, nu în ultimul rând, creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite”, au mai transmis organizațiile sindicale.