Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la şcoală pe data de 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 

Anul şcolar 2022 – 2023 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 16 iunie 2023. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi se încheie la data de 9 iunie 2023.

Pentru prima dată, structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.

Modulul 1
– cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
– vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2
– cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
– vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3
– cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz
– vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie 2023;

Modulul 4
– cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023
– vacanţă – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;

Modulul 5
– cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
– vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!