Până la finalul anului viitor, niciun copil din județul Bistrița-Năsăud nu va mai crește în orfelinat, susține președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Potrivit acestuia, programul ”Salvăm copilării din coșmarul instituționalizării”, care presupune închiderea orfelinatelor de tip vechi și deschiderea unor case de tip familial, este pe ultima sută de metri.
”Pentru încă 84 de copii, se ridică în Beclean un centru de zi, se reabilitează o clădire pentru un astfel de centru și se construiesc alte 7 case de tip familial. Aici, din toamna acestui an, copiii se vor simți ca acasă, bucurându-se de un mediu apropiat de cel familial, dar vor primi și îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltare. Aceste case de tip familial vor găzdui 12 copii fiecare și sunt amplasate în comunitate, pentru ca aceștia să fie integrați, dar și cât mai aproape de mijloacele de transport, să aibă un acces facil la școală, grădiniță și la servicii medicale. Un aspect important în alegerea copiilor pentru fiecare căsuța a fost menținerea împreună a fraţilor, relațiilor de prietenie create între copii/tineri, dar și apropierea față de unitatea de învățământ. Alături de cele 5 case de tip familial, realizate deja la Bistrița, Năsăud și Teaca, în colaborare cu Fundația Hope and Homes for Children România, misiunea noastră de închidere a tuturor orfelinatelor din Bistrița-Năsăud și deschiderea caselor de tip familial este și mai aproape de a se realiza. Până la finalul anului următor, niciun copil din județul nostru nu va mai crește în orfelinat”, a precizat președintele CJ Bistrița-Năsăud.
Construirea, la Beclean, a celor 7 case de tip familial, a unui centru de zi și reabilitarea unei clădiri pentru un alt astfel de centru se realizează de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, prin accesarea de fonduri europene în valoare de 1.950.416 euro (9.557.041 lei), în colaborare cu Primăria orașului Beclean.