Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, au devenit cetățeni de onoare ai unui județ din Polonia.
Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Moldovan.
”Când munca ta e apreciată acasă, de către cei cărora le-o dedici, nu poți fi decât bucuros. Când însă, în străinătate, se întâmplă același lucru, e încă o dovadă că faci bine ceea ce faci. Astăzi, bunăoară, în Polonia, se va întâmpla așa ceva. Cu mare bucurie vă împărtășesc faptul că în cea mai frumoasa zi de sărbătoare, 6.12.2022, prietenii polonezi, după 10 ani de parteneriate împreună, au decis să ne arate prețuirea atât mie, Nicolae Moldovan – primarul orașului Beclean, cât și lui Emil Radu Moldovan – președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, conferindu-ne fiecăruia titlul de cetățean de onoare al județului Myślenice, Voievodatul Polonia Mică. Mulțumesc prietenilor polonezi pentru tot ce ne-au învățat de-a lungul timpului, pentru buna lor colaborare și parteneriatele în toate domeniile! Deodată cu noi, voi dragi beclenari și locuitori ai județului Bistrița-Năsăud veți fi prețuiți și onorați cu această importantă recunoaștere publică”, a transmis Nicolae Moldovan.