Eugen Curteanu, propus de PNL Bistrița-Năsăud pentru funcția de subprefect al județului

Liberalul Eugen Curteanu este propunerea Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud pentru funcția de subprefect al județului, funcție rămasă vacantă după ce Ioan Zăgrean și-a dat demisia.

Biroul Permanent Județean al PNL Bistrița-Năsăud s-a reunit luni seara în ședință, fiind discutate mai multe subiecte.

Unul dintre acestea a fost și cel legat de funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud, care îi revine Partidului Național Liberal. Această funcție, ocupată până nu demult de liberalul Ioan Zăgrean, a rămas vacantă după ce acesta a ales să demisioneze.

Potrivit Propolitica.ro, în timpul ședinței s-a propus ca funcția rămasă vacantă după demisia liberalului Ioan Zăgrean să fie ocupată de Eugen Curteanu.

De profesie consilier juridic și absolvent al Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității din Oradea, Eugen Curteanu a mai ocupat și în trecut funcții publice, inclusiv cea de subprefect al județului Bistrița-Năsăud. De asemenea, în trecut a fost și consilier juridic la Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare – ANRSC Bucureşti și secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Totodată, Propolitica.ro mai precizează că în cadrul ședinței Biroul Permanent Județean al PNL Bistrița-Năsăud s-a mai propus și ca secretarul de stat Terente Ciui de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să fie eliberat din funcție, iar în locul său să fie propus Octavian Cicșa, actualul primar în funcție al comunei Ilva Mare, dar care își va încheia luna aceasta mandatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!