În această dimineață, în jurul orei 05.45, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au fost solicitați să intervină în municipiul Bistrița, pe strada Rodnei, la un bloc de locuințe unde s-a produs o explozie, posibil ca urmare a unei acumulări de gaze naturale, într-un apartament la etajul al doilea.
La momentul sosirii echipajelor, nu au fost identificate acumulări de gaze sau monoxid de carbon în urma măsurătorilor efectuate cu detectoare.
În apartamentul în care s-a produs explozia a fost identificată o persoană în vârstă, conștientă și cooperantă. Victima a fost evaluată medical la fața locului și transportată ulterior la UPU SMURD Bistrița de echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind stabilă hemodinamic și respirator.
„Ca urmare a exploziei de pe strada Rodnei din municipiul Bistrița, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această dimineață, la ora 6:44, un bărbat în vârstă de 77 de ani, prezentând puseu hipertensiv și cefalee, fără semne de traumă sau leziuni. Acesta afirmă că era la domiciliu, dormea și a fost trezit de o bubuitură puternică. Precizează că nu a simțit miros de gaz sau alte substanțe. Bărbatul este stabil hemodinamic, cooperant și se află în curs de investigații medicale”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Ulterior, bărbatul a fost externat cu recomandări medicale.
În total, au fost evacuate 17 persoane (16 adulți și 1 minor). Pentru a preveni hipotermia, un microbuz al ISU Bistrița a fost trimis la fața locului pentru sprijinul persoanelor evacuate. La această oră toate persoanele s-au întors în locuințe.
Pagubele materiale se rezumă, la ferestre sparte si elemente de mobilier desprinse în interiorul apartamentului unde s-a produs explozia.
Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei este în curs de stabilire, la această oră fiind o comisie la fața locului.






