Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, anunță deschiderea expoziției itinerante “Jandarmeria Română 1850 – 2020” la sediul din Bistrița, strada General Grigore Bălan nr.19. Vernisajul va avea loc joi, 5 octombrie, la ora 12.00, la eveniment urmând să participe reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, personalități din viața publică, membri ai comunității bistrițene și pasionați de istorie.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud este a șaptesprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerantă la instituții muzeale de rang municipal, județean și național din: Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva, Craiova, Constanța și Tulcea. Până în prezent, aproximativ 37.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei Române prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria acestei arme.
Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Gelu Voievod’’ Bistrița-Năsăud.
Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă elemente de echipament folosite în perioada anilor 1980-1990, care provin de la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Gelu Voievod’’ Bistrița-Năsăud. De asemenea, performanțele jandarmilor bistrițeni la misiuni desfășurate pe teritoriul țării va fi evocată prin distincții, brevete și însemne militare.
Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate’’ publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.
Expoziția “Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie 2023, de marți până duminică în intervalul orar 09:00-17:00.