În sezonul competițional 2017 – 2018, Consiliul Județean dă aproape 4 milioane de lei pentru echipa de handbal-feminin CSM Bistrița, iar în urme rectificării aprobete ieri, instituția condusă de Radu Moldovan a DUBLAT bugetul promis! De altfel, la toate meciurile echipei, staff-ul PSD este nelipsit din primele rânduri, iar în unele cazuri șeful PSD a dat interviuri la finalul partidei din zona restricționată, rezervată jurnaliștilor și staff-ului tehnic. Faptul că județul este reprezentat în Liga Națională de handbal este un lucru perceput ca fiind unul pozitiv și de aceea DUBLAREA bugetului NU a fost contestată de niciunul din consilierii județeni.
VEZI proiectul prin care Consiliul Județean a DUBLAT finanțarea către CSM Bistrița
Obiectivul a fost redus SEMNIFICATIV: la nivel declarativ, Radu Moldovan vrea Cupe Europene și pe hârtie scrie : evitarea RETROGRADĂRII!
Menținerea echipei în Liga Națională este obiectivul asumat de conducerea CSM Bistrița, dar la nivel declarativ șeful Consiliului Județean afirma într-un interviu la Radio Balada că și-ar dori Cupele Europene, deși obiectivul pare imposibil. La întâlnirea cu presa locală din sala de ședințe a Primăriei staff-ul tehnic a zâmbit când a fost întrebat de obiectivul dorit de președintele CJ. În aceste sens, antrenorul Horațiu Pașca avea să declare că: „una e să dorești și alta e să poți.”
Apoximativ 4.000.000 de lei de la Consiliul Județean! Bugetul echipei de handbal s-a DUBLAT din mers!
Inițial, Consiliul Județean a declarat că va susține echipa de handbal cu 2.000.000 de lei pentru sezonul 2017 – 2018, dar a dublat aceste sume pe parcursul competiției. Categoriile de cheltuieli incluse în Progrmul sportiv Promovarea sportului de performanță derulat de CSM Bistrița pentru participarea echipei de handbal feminin senioare la sezonul competițional 2017 – 2018 sunt în sumă totală de 4.500.000 de lei.
În urma unei rectificări bugetare, Consiliul Județean plătește CSM -ului sumele:
1.900.000 de lei pentru turul de campionat 2017 – 2018.
2.000.000 de lei pentru returul de campionat al sezonului 2017 – 2018.
DE ce Consiliul Județean a DUBLAT finanțarea?
În expunerea de motive, transmisă executivului se arată că:
– modificările aduse Legii sportului nr 69/2000 creșterea semnificativă a cotelor de impozitare pentru sportivii și antrenoriii plătiți în baza contractelor de activitate sportivă, generând costuri semnificative față de bugetul inițial.
– atragerea de alte finanțări NU a fost realizată, în ciuda asumării publice de finanțatori.
Conform anexei la contract, sumele au fost aprobate pentru următoarele cheltuieli:
– onorarii, fond de premiere, echipament, transport, cazare și masă, medicație sportivă.
În vederea asigurării continuității activității echipei de handbal, estimările financiare sunt în sumă de 900.000 de lei. Pentru returul de campionat se solicită suplimentarea cu 1. 000.000 de lei pentru aceleași categorii de cheltuieli ca și în 2017. 81% reprezintă plata contractelor de activitate sportivă, 4% cheltuieli de transport, 8% cheltuieli cu echipamentul sportiv, 4% onorarii și premii, 2% cazare și masă!
Primăria Bistrița a dat 1 milion de lei și vrea să mai dea 1 milion de lei!
În urma rectificării din octombrie,CSM Bistrița primește 3.900.000 de lei de la Consiliul Județean! Primăria Bistrița a promis că va da 1 milion de lei pentru tur și încă 1 milion de lei pentru retur. TOTAL aproape 6.000.000 de lei, numai din bugete publice. La aceste sume se adaugă și contribuțiile unor sponsori care au venit aproape de echipă.
Viceprimarul Cristi Niculae susține că cei 2 milioane de lei sunt puși deoparte și vor merge către finanțarea echipei de handbal.
Meciurile CSM Bistrița se desfășoară cu Sala Polivalentă arhi-plină, iar cele mai importante partide sunt transmise live pe canalele DigiSport.