Un bărbat din Telciu s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier. Deși nu deținea permis de conducere și se afla și sub influența alcoolului, acesta a condus un ATV și a provocat un accident rutier.
”În seara de 29 mai, un bărbat a sesizat faptul că, în apropierea unei pensiuni din Telciu, a avut loc un accident de circulație. La fata locului, respectiv la intrarea pe un drum comunal, un bărbat de 32 de ani, din Telciu, care conducea ATV, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în apropierea pensiunii. În urma impactului, ambele vehicule implicate au fost avariate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 32 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.