Un grav accident rutier soldat cu patru victime a avut loc duminică pe DN 17D, în localitatea Anieș, comuna Maieru. Una dintre cele patru victime – o femeie de 49 de ani – a rămas încarcerată și a fost găsită în stop cardiorespirator de echipajele medicale, aceasta fiind resuscitată și preluată ulterior de un elicopter SMURD. Femeia a fost transportată la o clinică din Târgu Mureș, însă toate eforturile au fost în zadar pentru că aceasta a pierdut lupta cu viața.
Femeia era angajată a Primăriei Feldru, iar decesul său a fost confirmat și de conducerea Primăriei Feldru, care a transmis un mesaj de condoleanțe:
”Cu profund regret, anunțăm trecerea din viață a colegei noastre MARIA IGNAT. Ai plecat prea repede dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Ai fost o colegă deosebită, gata oricând să ajuți pe toată lumea, fără să te plângi de problemele vieții. Privirea ta caldă va rămâne veșnic în amintirea noastră, nu vom uita niciodată zâmbetul tău. Vei rămâne veșnic în amintirea noastră și a tuturor cetățenilor din comuna Feldru pe care i-ai ajutat cu mare plăcere. Transmitem sincere condoleanțe întregii familii greu încercate, Dumnezeu să vă mângâie și să vă întărească sufletele. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet drag. Cu aleasă prețuire, colectivul primăriei Feldru”, a transmis Primăria Feldru.
Și fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan, a transmis un mesaj de condoleanțe. Potrivit acestuia, femeia era mamă a patru copilași.
”Doamne ce veste tristă am primit … Maria Ignat, consăteanca noastră, ce-a fost accidentată ieri la Anieș și transportată cu elicopterul la Târgu Mureș, a pierdut lupta cu viața. Avea doar 49 de ani. Au rămas 4 copilași orfani. Am fost colegi la Primărie și nu știu o persoană mai blândă, mai bună și mai corectă. Dumnezeu să o odihnească în pace, pe copii să-i mângâie, iar pe soțul Florin să-l întărească. Drum lin spre cer, suflet bun!”, a transmis Ștefan Sângeorzan.
În ceea ce privește celelalte trei victime ale accidentului, acestea au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Despre accidentul care a avut loc duminică pe DN 17D, în Anieș, și care s-a soldat cu patru victime, Ziar de Bistrița a scris:
FOTO: Grav accident la Anieș; s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD
Condoleanțe familiei! Dumnezeu să o odihnească în pace!