O femeie a fost rănită, joi, într-un accident rutier produs în municipiul Bistrița, la intersecția străzilor Împăratul Traian și Iosif Vulcan.
”Din primele date, o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani, din Alexandria, județul Teleorman, a surprins și accidentat o femeie de 66 de ani, din Bistrița, în timp ce aceasta se afla angajată în traversarea carosabilului. În urma impactului, femeia a fost rănită. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD de prim ajutor de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Victima prezenta un traumatism cranian, dar era conștientă și cooperantă.
Polițiștii rutieri continua cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.