O femeie din județul Prahova, care s-ar fi dat drept stareță la o mănăstire și care i-ar fi cerut unei tinere circa 350.000 de lei pentru rugăciuni, a fost reținută de polițiștii din Bistrița-Năsăud.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, femeia are 30 de ani și este din Ploiești, județul Prahova, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
”Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada 26 august-21 octombrie 2021, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv pretinzând că este maică stareță în cadrul unei mănăstiri, i-ar fi solicitat unei femei de 28 de ani din Prundu Bârgăului să plătească, în 25 de tranșe, suma totală de 354.100 lei. Banii reprezentau plata unor rugăciuni și dezlegări, iar după un timp, femeia din Prahova nu ar mai fi răspuns la telefon”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
La locuința femeii din județul Prahova au fost efectuate percheziții.
„Ieri, la locuința femeii a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperite ș ridicate în vederea continuării cercetărilor și recuperării prejudiciului mai multe carduri bancare”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Femeia a fost condusă la sediul IPJ Bistrița-Năsăud, iar după audieri, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cursul acestei zile, va fi prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Acțiuni Speciale și Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.