O femeie din Bistrița s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 5 aprilie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat, în flagrant delict, o femeie de 48 de ani din Bistrița care se afla la volanul unui autovehicul, deși nu avea acest drept. Autoturismul condus de aceasta a fost oprit într-o intersecție din municipiul Bistrița, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta are suspendat dreptul de a conduce. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată în buletinul Poliției.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările.