În perioada 18–19 iulie, iubitorii muzicii folk sunt așteptați pe plaja Hotelului Panoramic din Colibița, pentru a participa la ediția din această vară a festivalului Colibița Folk Fest.
Sub cerul liber, artiști îndrăgiți ai muzicii folk vor aduce versul și chitara aproape de sufletul publicului.
Vineri, 18 iulie, vor încânta publicul: Magda Pușkaș & Rareș Suciu, Dinu Olărașu, Florin-Paul Camen, Cristian Lupașcu, Felicia Pop și Dan Vasilescu.
Sâmbătă, 19 iulie, vor susține recitaluri: Tatiana & Marius Ojog, Dan Manciulea, Rareș Pauna, Dani Năsăudean, Oana Dragomir, Puiu Cazan, Nicholas Sotirriss și Vasile Bancea.
În fiecare zi, de la ora 16:30, scena va fi deschisă celor care vor să împărtășească folk-ul din suflet.
Intrarea la eveniment va fi liberă.
”Nu se cer bilete, ci stare de bine, pălării de paie și inimi deschise. Dacă ți se acordă o chitară imaginară când citești afișul… înseamnă că e pentru tine! Apă cristalină, munți cât vezi cu ochii și muzică ce merge direct la suflet. Hai cu gașca, noi punem folk-ul, natura și magia verii!”, au transmis organizatorii.

Da’ceva artiști nu vin?.Doar…amatorii de pe afiș?.