În perioada 11 – 13 iulie, garnizoana Bistrița va găzdui cea de-a IX-a ediție a Festivalului cântecului și dansului popular al Cercurilor Militare din Ministerul Apărării Naționale, festival intitulat ”La Oglindă”.
Programul festivalului este următorul:
– joi, 11 iulie, începând cu ora 17.00, la Cercul Militar Bistrița se vor desfășura spectacolele folclorice susținute de formațiile cercurilor militare participante;
– vineri, 12 iulie la ora 11.00, va avea loc parada portului popular, acțiune ce se va desfășura pe pietonalul din centrul municipiului Bistrița, până în zona Filigoriei din Parcul Central;
– începând cu ora 12.00, la Filigorie, este programată deschiderea oficială a evenimentului, în prezența locțiitorului comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, colonel Ioan-Marian Cristurean, a membrilor cercurirlor militare participante și a organizatorilor festivalului.
– începând cu ora 17.00, la Cercul Militar Bistrița vor avea loc spectacole folclorice susținute de formațiile cercurilor militare paticipante la festival;
– sâmbătă, 13 iulie, între orele 09.00 – 16.00, participanţii festivalului vor vizita obiectivele turistice aparținând patrimoniului cultural-istoric al judeţului Bistriţa-Năsăud.
La festival vor participa cinci cercuri militare și două ansambluri folclorice ale județului Bistrița-Năsăud.
FOTO: www.forter.ro