Asociația Filantropia Ortodoxă organizează, în perioada Postului Sfintelor Paști, o nouă campanie umanitară prin care își propune să vină în sprijinul familiilor nevoiașe, a anunțat preotul Marius Pintican, președintele organizației.
”Perioada Postului Mare este o chemare pentru fiecare dintre noi, ca prin “lepădare de sine”, rugăciune și fapte bune, să primim izbăvirea și iubirea milostivă a lui Hristos Cel răstignit și înviat, izvorul bucuriei noastre. Ne dorim ca bucuria Învierii să fie prezentă în casele tuturor creștinilor! Pentru a aduce o rază de lumină, nădejde și bucurie, copiilor, vârstnicilor și oamenilor sărmani care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Sărbători, lansăm Campania umanitară, anuală, din Postul Sfintelor Paști, anul 2024, intitulată sugestiv ‘Faptele bune – urcuș spre Înviere!‘”, a transmis preotul Marius Pintican.
Reprezentanții Asociației spun că vor fi pregătite 168 de pachete care să fie oferite familiilor nevoiașe, fiecare pachet urmând să conțină următoarele produse de bază: pască, cozonac, ouă, zahăr, făină, ulei, mezeluri, carne (2 kg/familie), cașcaval și dulciuri, în valoare estimativă de 300 de lei pentru un pachet.
Ajutoarele se primesc la sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, din Piața Unirii nr. 9 (clădirea Protopopiatului Ortodox), de luni-vineri, între orele 08:00-16:00, până în data de 29 aprilie. De asemenea, donații se pot face în contul Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița- Năsăud – RO09RNCB0038130592410001, cod fiscal 31017916, BCR,cu mențiunea: Pachet Sf. Paști.
Pe lângă cele 168 de familii și persoane singure, organizația mai intenționează să pregătească pachete pentru 80 de familii de la Cantina socială Sfânta Filofteia, 50 de persoane private de libertate din Penitenciarul din Bistrița care nu au de la cine primi vizite sau un pachet de sărbători, 50 de familii cu deficiențe auz.