Polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au desfășurat, în perioada 7–9 noiembrie, ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație.
În timpul controalelor, au fost oprite peste 340 de vehicule și verificate peste 460 de persoane.
În total, polițiștii au aplicat aproape 170 de sancțiuni contravenționale și au dispus suspendarea a 13 permise de conducere, în special pentru conducerea sub influența alcoolului, depășiri neregulamentare și nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute 13 certificate de înmatriculare.
În paralel, în perioada 3–9 noiembrie, polițiștii au desfășurat trei acțiuni de educație rutieră destinate pietonilor, aplicând 377 de avertismente celor surprinși că nu respectau regulile de circulație.
În același interval au fost depistați și șoferi care au comis infracțiuni la regimul rutier, în cazul lor fiind întocmite dosare penale:
- La data de 7 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în Bistrița Bârgăului, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Mureșenii Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
- La data de 8 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în Tureac, un șofer de 26 de ani, din Prundu Bârgăului care se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
- La data de 8 noiembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în flagrant delict, prin Viile Teci, un bărbat de 53 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.
- La aceeași dată, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Județean 170, între Suciu de Sus și Breaza un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Breaza. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
- La data de 9 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Breaza, condus de un bărbat de 27 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
- La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Spermezeu. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani din Spermezeu. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.