Profesorul Florin Bojor transmite o scrisoare deschisă, adresată candidaților la funcția de primar. În opinia sa, cele 4 candidaturi anunțate avantajează clar PSD-ul, deoarece votul de pe dreapta se fragmentează. În acest sens, Bojor insistă pentru negocieri concrete și desemnarea UNUI SINGUR candidat care să lupte cu PSD-ul!
„De ce mă obligați să votez un candidat la Primăria Bistrița care va pierde?
– Scrisoare deschisă către candidații opoziției pentru Primăria Bistrița –
Dragi candidați ai opoziției la Primăria Bistrița:
Stimate domnule Ioan Turc (PNL),
Stimate domnule Ionut Simionca (PMP),
Stimate domnule Dan Dumitru Ciobanica (P. Verde),
Stimate domnule Stan Calin (USR),
Azi e ziua Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, simbol al creştinismului românesc, al înfloririi şi progresului şi al unirii românilor înaintea pericolelor, în plus pentru bistriţeni este ziua domnitorului nostru care a stăpânit o parte din judeţ. Deci, o zi de meditaţie pentru politicienii ce doresc să cârmuiască Bistriţa.
În calitate de simplu cetățean care a protestat în stradă de atâtea și atâtea ori împotriva abuzurilor PSD, observ cum mă obligați să-mi irosesc votul la alegerile locale pentru Primăria Bistrița de peste 3 luni. Deși, toți vă vedeți primari, realitatea e alta, candidatul PSD va lua cu cel puțin un vot mai mult decât dumneavoastră!
De ce? Pentru că alegerile sunt într-un singur tur și pentru că patru candidaturi ale opoziţiei fac ca votul anti-PSD să se fragmenteze. Ca să nu mai amintim de faptul că jumătate dintre bistrițeni nu votează, fie pentru că nu-i interesează, fie pentru că nu mai au încredere în nimeni, fie pentru că sunt plecați în străinătate sau la studii în centrele universitare etc. Deci, vorbim de același bazin electoral între care cei mai mulți simpatizează PSD-ul. Singura șansă de a învinge PSD-ul este alierea, unirea tuturora în jurul unei singure candidaturi la Primăria Bistrița. Şi aici e mare problemă: cine să cedeze, cine să facă un pas în spate?
Mesaj către Ioan Turc: să NU confunde voturile lui Iohannis cu voturile sale!
Domnule Ioan Turc, vă rog să nu confundați voturile pentru președintele Iohannis cu posibilele voturi pentru dumneavoastră. Și sper că nu sunteți atât de cinic, încât să urmăriți un oarecare punctaj pentru o altă candidatură, sacrificand astfel șansa bistrițenilor de a scăpa de PSD.
Despre Ionuț Simionca – are popularitate, dar are o stemă grea: Traian Băsescu!
Domnule Ionuț Simionca, oricâtă popularitate ați agonisit în acești ani, stema politică pe care o duceți în spate „Băsescu” nu are cum să vă asigure majoritatea voturilor.
Injecții către USR-istul Călin Stan: „ascuns în spatele unei sigle de partid nu puteți învinge PSD-ul!”
Domnule Călin Stan, una a fost votul împotriva lui Dragnea la europarlamentare și altceva e să fii ales primar, în primul rând trebuie să fii cunoscut înainte de a candida, iar ascuns în spatele unei sigle de partid nu puteți învinge PSD-ul.
Către Ciobănică : „este imposibil să învingeți PSD-ul!”
Domnule Dan Ciobănică, când vă văd pe dumneavoastră îmi amintesc de candidatura mea independentă din 2016. Diferenţa e că eu doream un loc în Consiliul Local, adică un loc din 21 de locuri, pe când dumneavoastră doriți locul maxim, deci realizați că este imposibil să învingeţi PSD-ul.
Problema mea e că pe unul dintre dumneavoastră eu trebuie să vă votez și marea mea durere e că vă votez degeaba: candidatul PSD va învinge pentru că orgoliile dumneavoastră ne sacrifică pe noi, pe toți bistrițenii sătui de PSD.
Florin Bojor vrea un singur candidat împotriva PSD-ului! Mesaj către candidații de dreapta: „lăsaţi orgoliile de-o parte!”
Categoric vorbim de orgolii, căci toți 4 aveți asigurată funcția de consilier local, deci veți avea poziția din care vă puteți face cunoscute proiectele și opiniile pentru binele comun al bistrițenilor, dar ambițiile dumneavoastră sunt mult mai mari și aici apare egoismul față de noi, cei care suntem condamnați fie să nu mergem la vot, ceea ce ar însemna nepăsarea noastră față de treburile cetății, fie să vă votăm așa în joacă, știut fiind de toată lumea că PSD câştigă.
„Deci, dacă cu adevărat iubiți Bistrița mai mult decât propria carieră politică, în ceasul al 11-lea, vă rog să lăsaţi orgoliile de-o parte, să vă întâlniți, să negociaţi, să mergeți la notar pentru a consemna negocierea, iar opoziția să ne pună în față un singur candidat împotriva PSD-ului. Dacă nu, să știți că sunteți părtași și vă faceți vinovați de victoria PSD-ului!”
prof. Florin I. Bojor
După cele 3 mandate de administratie PSD-istă cu Ovidiu Cretu la butoane, orasul Bistita a ajuns să fie considerat „Caracalul Ardealului” in materie de ciudătenii si nu numai. Din păcate, in ultimul mandat a lui Cretu orasul Bistrita a ajuns comparabil cu Caracalul si la capitolul proxenetism , dar din fericire fără crme de tipul celor petrecute la Caracal. Dupa cum se stie, la sfarsitul anului trecut, patronul Hotelului Diana din Bistrița, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de proxenetism.
Tot sub administratie PSD-ista la Bistrira există prea multi tăietori de frunze la câini cu salarii mari in administratia locală. La primăria Bistrița, dupa unele surse, numai aparatul primarului are în componență 273 de angajați. În ceea ce privește totalul angajaților din structurile aflate în subordinea primăriei (toate direcțiile, inclusiv asistenții sociali), aceștia sunt în număr de 895, desi Bistrița are undeva între 70 și 80 de mii de locuitori. Potrivit primarului,numai in Primăria Bistrița lucrează peste 700 de persoane.
Pe de altă parte, la conferinta extraordinară a organizației PSD Bistrița-Năsăud din 7 februarie , Radu Moldovan recunostea că salariul mediu în economia reală din judetul Bistrița-Năsăud este mai mic decât în alte judete. El punea acest decalaj pe seama faptului că la Bistrita nu există universități, hub-uri de IT și multe altele, fiind un județ mai mic în periferia Clujului și în apropierea Mureșului, normal că nu ai un salariu care să tragă media foarte sus.
In concluzie, este nevoie de o schimbare, care nu poate veni decât din partea unui partid mare precum PNL, capabil să câstige alegerile locale si să scoată Bistrita de pe harta judetelor ROSII. De aceea, este foarte important ca fortele de dreapta să lase orgoliile de-o parte si să realizeze o alianță electorală formată din PNL, USR-PLUS si PMP, capabilă să câstige alegerile locale si parlamentare, fie anticipate , fie la termen.