FOTO: A început Târgul de purici, ediția a XI-a, organizat de Clubul Lions Bistrița

Vineri dimineață, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, s-a deschis cea de-a XI-a ediție a Târgului de purici, eveniment organizat de Clubul Lions Bistrița.

Deschiderea oficială a târgului a avut loc în prezența organizatorilor, a voluntarilor și a reprezentanților autorităților locale. La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Daniel Tămaș, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, subprefecții Stelian Dolha și Decsei Atilla, precum și șeful adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Deak Zoltan. Cei prezenți au felicitat organizatorii pentru efortul de a organiza anual un eveniment de acest fel.

Organizatorii au pregătit pentru ediția de anul acesta aproape trei TIR-uri de obiecte diverse, de la haine, articole de sport, mobilier, gablonzuri și tablouri, până la veselă, sticlărie, electronice, electrocasnice, jucării și cărți.

”Ne-am pregătit cum am putut mai bine, iar gazdele noastre de la Muzeu ne-au pus la dispoziție mai multe spații protejate de ploaie. Acum este rândul dumneavoastră să decideți prin implicare dacă această ediție va fi o reușită. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții Clubului Lions.

Oferta este variată, iar vizitatorii sunt așteptați să treacă pragul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud pentru a o descoperi.

Târgul este deschis în perioada 3 – 5 octombrie și poate fi vizitat după următorul program:

  • 3 octombrie: 10:00 – 18:00;
  • 4 octombrie: 09:00 – 18:00;
  • 5 octombrie: 09:00 – 14:00.

Fondurile obținute din vânzarea obiectelor vor fi direcționate către proiectele și programele umanitare derulate de Clubul Lions Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!