Laleaua pestriță, o plantă rară care se găsește în doar câteva zone din România, printre acestea numărându-se și județul Bistrița-Năsăud, poate fi admirată în pădurea de la Orheiu Bistriței, comuna Cetate. Zona este protejată prin lege și firava plantă creşte sub coroanele stejarilor seculari.
I se mai spune și floarea de șah și este o plantă ocrotită prin lege, care are nevoie de câteva condiții speciale de dezvoltare. Aceasta crește doar în zone sălbatice, iar umiditatea joacă un rol extrem de important în dezvoltarea ei. Culoarea specifică a acestei plante este mov-purpuriu, cu picățele mai deschise la culoare.
Laleaua pestriţă înfloreşte primăvara, din luna aprilie până în mai, în funcţie de condiţiile meteorologice. Din păcate, are o viaţă extrem de scurtă, florile sale putând fi admirate doar câteva zile pe an.
Este o floare delicată, poate ajunge până la o înălţime de 20 de centimetri şi are în vârf una sau cel mult două flori în formă de clopoţel cu mai multe petale, care par a fi de catifea.
Planta mai creste și în zone din județele Gorj, Timiș și Maramureș, unde umiditatea este crescută.
În pădurea de la Orheiu Bistriței sunt înflorite și brândușele.
FOTO/VIDEO: Covor mov de brândușe în Pădurea din Șesul Orheiului