Un accident feroviar s-a produs luni pe raza localității Ilva Mică. Un autovehicul a fost lovit în plin de un tren. Din fericire, conducătorul auto a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi.
”Conducătorul auto a fost găsit ]n afara autovehiculului, a fost evaluat de către personalul medical dar nu s-a impus transportul acestuia la spital. În tren și aflau aproximativ 30 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud