O tânără a fost rănită într-un accident de circulație care a avut loc miercuri dimineața pe DN 17D, în comuna Salva.
Din primele informații, în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau două persoane, șoferul și o pasageră.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Stația de Pompieri Năsăud, cu un echipaj SMURD de prim ajutor și un echipaj de descarcerare, în sprijin fiind solicitată și intervenția unui echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării două persoane: conducătorul auto de sex masculin, ieșit pe cont propriu din autoturism, fără mărci traumatice vizibile, respectiv pasagerul de pe locul din stânga – față, o tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani. Aceasta era blocată în autoturism (nu încarcerată) și a fost extrasă în condiții de siguranță de către pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare, fără a fi nevoie de îndepărtarea elementelor de caroserie. Tânăra a fost stabilizată de către echipajul de paramedici, prezenta politraumatisme rezultate în urma accidentului rutier și predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, direcționat în sprijin. Victima a fost transportată la UPU SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
La locul accidentului au intervenit polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Năsăud, care ai stabilit că bărbatul aflat la volanul mașinii avea permisul de conducere suspendat.
”Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Florești, comuna Nimigea, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un podeț, fiind ulterior proiectat în gardul unui imobil. În urma accidentului, o tânără de 20 de ani, din Tureac, a fost rănită și a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Verificările polițiștilor au indicat faptul că șoferul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Testarea cu aparatul etilotest nu a indicat prezența alcoolului“, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul fără permis de conducere
FOTO: Mesager24.ro, ISU Bistrița-Năsăud