Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs duminică seara pe Drumul Județean 172G, între localitățile Cușma și Satu Nou.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism, care era răsturnat în afara părții carosabile.
Oamenii legii au stabilit că mașina fusese condusă de un bărbat de 32 de ani din Petriș. În urma impactului, datorită leziunilor suferite, șoferul nu a răspuns protocolului de resuscitare fiind declarat decedat.
Ajunse la locul accidentului, echipajele medicale au găsit trei victime, bărbați. ”Două victime erau cooperante și conștiente, în vreme ce a treia se afla în stop cardiorespirator. S-a început protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, victima a fost declarată decedată la fața locului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și modalitatea producerii accidentului.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud