FOTO: Accident rutier cu patru victime, printre care doi copii, în Ilva Mică

 

 

Un accident rutier soldat cu patru victime s-a produs marți, în jurul orei 15:30, la ieșire din localitatea Ilva Mică spre Sângeorz-Băi.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, se pare că o mașină s-a răsturnat.

În autoturism se aflau doi adulți și doi copii (dintre care unul este sugar). Victimele sunt conștiente, cooperante”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

La fața locului intervin trei echipaje SMURD, două de prim ajutor și unul de terapie intensivă mobilă, precum și pompierii de la Garda de Intervenție din Sângeorz-Băi.

Totodată, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.

ACTUALIZARE 1

Una dintre victime (un adult) a fost preluată de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, stabilizată și urmează să fie predată pe traseu echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezintă traumatism de coloană și alte leziuni. Celelalte trei victime, inclusiv copiii, au fost evaluati din punct de vedere medical și sunt în afara oricărui pericol, a mai adăugat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

ACTUALIZARE 2

După evaluarea medicală s-a decis transportarea tuturor victimelor la spital pentru investigații amănunțite.

ACTUALIZARE 3

Potrivit polițiștilor, din primele verificări efectuate rezultă că ”un bărbat de 48 de ani, din Maieru, care conducea un autoturism pe DN 17D, pe direcția de mers Ilva Mică spre Sângeorz-Băi, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, șoferul, o pasageră de 32 de ani și doi copii au fost răniți”.

Șoferul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Polițiștii din Sângeorz Băi efectuează cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

error: Content is protected !!