FOTO: Accident rutier la Tureac provocat de un șofer băut

Un tânăr de 27 de ani din comuna Prundu Bârgăului a fost rănit într-un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni pe raza localității Tureac. Accidentul a fost provocat chiar de tânăr, care s-a urcat la volan după ce a consumat alcool. 

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”în noaptea de 01/02 decembrie, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Tureac, într-o curbă a pierdut controlul autovehiculului, răsturnându-se într-un șant. Din accident a rezultat vătămarea corporală a tânărului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!